Vacantele de-o saptamana. Cine le-a inventat si pe astea?

Sunt prima forma de tortura. Undeva in jurul anului ala misterios in care traiau oamenii preistorici (stiti voi care an, nu vreau sa va insult inteligenta) s-a hotarat sa se adopte o forma de ascunsa de pedeapsa .

L-au luat pe Pamfilie, a.k.a Homo Pamfillius (cel mai prost dintre ei, iesea ultimul la concursurile de picturi rupestre, ca desena ceasuri care se prelingeau pe un fondal bleu dubios, iar caii ii picta cu umbre , forme, alea alea). I-au zis ca a castigat premiul cel mare: o saptamana (nu i-au zis asa, i-au desenat pe nisip cu o creanga de cate ori va urca si cobori soarele) in care sa se relaxeze.

Acum, Pamfilie al nostru a simtit el ceva in neregula si a intrebat daca va beneficia de hrana gasita de ceilalti si daca va putea manca si el din roadele escapadelor vanatoricesti ale compesteriotilor sai. A fost asigurat ca cele sapte coborari si urcari ale chestiei luminoase de pe chestia aialalta albastra vor fi o simpla recunoastere a meritelor sale artistice si nu se vor solda cu vreo inconvenienta.

Trezit dupa prima urcare a licuriciului gigantic, Pamfilie se hotari sa mai doarma o tura. Tocmai visase ca descoperise berea.

Trezit a doua oara de zgomotele intoarcerii de la vanatoare, Pamfilie se ridica cu greu din patul sau de piatra, isi pocni bine oasele spatelui si se infrupta din carnea adusa de ceilalti. Asta da interval intre urcarea si coborarea ochiului luminos si arzator, se gandi omul nostru.

Asa s-au perindat si urmatoarele zile: Pamfilie trosnea din oase, manca, ragaia (asta era semn de recunoastere pentru hrana primita. Daca nu ragaiai destul de tare, era jignire pentru vanatori), mai iesea din pestera putin, sa isi aeriseasca trupul imputit si inconjurat de o aura de muste, si se culca la loc.

A opta zi venind, micul nostru artist precoce, Pamfilie se trezeste inghiontit de fratesu. Zi de vanatoare. Pamfilie se ridica cu greu si cade la loc. Se ingrasase prea mult.

Se ridica din nou, facu doi pasi, cazu. ÃŽi amortisera picioarele.

Convins ca e o umilire pentru trib si totodata cea mai slaba veriga din lantul neinventat, Pamfilie fu nevoit sa se arunce de pe o stanca inalta care acum ii poarta numele.

Victorie! Tortura ascunsa daduse roade. Scapasera de o parie a pesterii.

Din pacate, atat de ascunsa a fost forma de tortura incat in curand i s-au uitat dezavantajele, si din ce in ce mai multi si-au luat zile libere.

Multi multi ani mai tarziu, intr-o pestera putin modifcata, tu stai degeaba pe acest site.

Vacanta placuta!

Mara