Si uite asa ti se inmoaie sufletu, si asa ti se inmoaie genunchi, iti pierzi glasul, inima-ti bate tare, creierul ti se inunda cu ganduri, esti supraincarcat, esti in sevraj, ti-e teama, ti-e frica, razi nervos, incerci sa faci ceva, incerci sa-i zici ceva, incerci s-o opresti, stai in pat, te uiti in gol, ti-e teama de clipele care vor veni fara ea, de zilele, saptamanile, anii care vin fara ea, si realizezi ca a plecat, si incerci sa dormi, si incerci dar carnea te doare, creierul e inca supraincarcat, esti gata sa renunti, esti gata sa muti munti, esti gata sa faci orice ca ea sa se intoarca, dar ea nu vine, si tu stai singur pe intuneric si analizezi fiecare bucatica de informatie, si te gandesti la toate momentele, si incerci sa rationalizezi, si te gandesti cate mai aveai de descoperit la ea, si te gandesti la gustul ei, si te gandesti la cat de perfect se imbinau mainile voastre, si te gandesti cat de bine era sa te tina in brate, si realizezi ca timpul petrecut cu ea a trecut mai rapid decat o nanosecunda, si realizezi ce putin a fost, si te gandesti  la cate ati fi putut sa faceti, la cate ati fi putut sa fiti, stai in pat si incerci sa rationalizezi, iti spui ca inca mai esti om, si te uiti la tavan, si vezi o panza de paianjen, si tu stii ca e doar o panza de paianjen, dar panza aia se deformeaza, se transforma, si panza aia devine ea ea ea, si abia pe dimineata oboseala te doboara, dar tot la ea ea ea te gandesti, si realizezi ca nu mai exista voi, si incet incet te ridici din pat, si-ti recapeti toate gesturile, insa tot ce faci, tot ce vezi, tot ce gusti, tot ce auzi, tot ce visezi iti amintesc de ea ea ea, si atunci incepi sa te renasti, si incepi sa-ti zici ca tu de fapt esti om, dar tot nu poti, si tot stai in pat holbandu-te la panza de paianjen, si te gandesti la ea ea ea, si simti golul, iti simti golul din stomac, simti ca faci implozie, simti ca daca inchizi ochii te vei prabusi in golul imens de sub tine, de deasupra ta, din tine, in golul imens ce ai devenit, si timpul trece, si ea incepe sa dispara, n-o mai vezi peste tot, n-o mai auzi nicaieri, si crezi ca esti bine, dar intr-o dimineata buimacita, in timp ce te recuperezi dupa cateva ore in care ai reusit s-o uiti, iti suna telefonu, si tu sari ca ars, si e duminica dimineata, si tu cauti disperat dupa telefon, si telefonu e in blugi, si blugii sunt sub pat, si tu cauti disperat dupa el ca tu ai visat ca ea te suna, si gasesti telefonu, si mainile-ti tremura, si realizezi ca e un mesaj, si e un mesaj de la compania de telefoane, si te informeaza despre factura curenta, si tu oftezi si te arunci in cearcaf, si dup-aia te suna cineva, si-ti zice ca ai vazut-o, si tu in noaptea aia te gandesti sa scrii asta, si-ti amintesti de ea ea ea, si fumezi o tigara linistit, si zilele, saptamanile, lunile, anii fara ea trec, si va intalniti intamplator, si va prefaceti bucurosi sa va vedeti, si faceti schimb de numere de telefon, si incerci sa-ti dai seama de istoria ei fara tine, si incerci sa-ti dai seama daca ai avut dreptate, si incerci sa vezi care din scenarii s-a adeverit, si va grabiti, si plecati, si tu te opresti, si te uiti dupa ea, si-ti doresti sa se opreasca, si sa se uite dupa tine, ca atunci cand ai plecat pentru prima oara de langa ea, acea dupa-masa de septembrie ploioasa din spatele blocului ei, cand ai plecat doar o saptamana dar lumea in jurul tau s-a rasturnat peste tine, si stai ca prostu la colt si speri sa se intoarca spre tine, si ia da coltu, te observa, iti face cu mana, si pleaca, si n-o mai vezi, si ramai singur, tu cu panza ta de paianjen, si cu tigara ta, si stai in fata laptopului, si scrii asta, si te rogi sa poti dormi, si speri ca maine va fi mai usor …

“This life well it’s slipping right through my hands
These days turned out nothing like I had planned”

A se ignora daca e cu putinta